Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a convocat Consiliul Naţional pentru a decide paşii de urmat pentru declanşarea protestelor.“Se vor dezbate probleme actuale legate de reforma în învăţământ, de salarizare în mod special şi de descentralizare. În urma dezbaterilor vom lua o hotărâre cu privire la paşii pe care îi facem în etapa următoare”, a precizat liderul FSLI, Aurel Cornea.
La conducerea FSLI au sosit rezultatele referendumului de la sindicatele din 18 judeţe. Preferinţa majorităţii se îndreaptă către boicotarea examenelor naţionale, începând chiar cu tezele cu subiect unic de pe 29 Aprilie.
O discuţie similară va avea loc şi la Federaţia Educaţiei Naţionale. Nici aici rezultatele referendumului nu s-au încheiat.
Prima federaţie care a centralizat opţiunile din teritoriu în privinţa formelor de protest a fost Spiru Haret. Peste 80 la sută dintre cadrele didactice au optat pentru boicotarea examenelor naţionale şi în jur de 70 la sută pentru declanşarea grevei generale.
Informatie preluata de pe www.amosnews.ro
| 1 EUR = | 4.3312 RON |
| 1 USD = | 3.1853 RON |
| 1 CHF = | 3.5015 RON |
| 1 JPY = | 4.1550 RON |
| 1 GBP = | 4.9775 RON |
| 1 MDL = | 0.2693 RON |

RON