„Faptul că mă aflu la Paris într-un proiect de cercetare a operei lui Paul Celan, graţie rezidenţei de creaţie acordată de ICR Paris, este dovada concretă a efortului de integrare europeană a culturii basarabene” a apreciat scriitorul Arcadie Suceveanu.
Din acest an Institutul Cultural Român a hotărât să deschidă şi cetăţenilor Republicii Moldova, pe lângă cei români, posibilitatea de a candida la rezidenţele de creaţie ale ICR Paris. Programul, realizat cu sprijinul ambasadei României în Franţa, se adresează artiştilor şi profesioniştilor români din domeniul ştiinţelor umaniste. Câştigătorii beneficiază de cazare la Paris pe o perioadă de 1-2 luni şi de o bursă lunară de 1500 de euro, pentru a crea şi a stabili contacte cu specialiştii francezi din domeniul lor de activitate, dar şi pentru a se putea implica în proiecte internaţionale.
Candidaturile pentru sesiunea ianuarie – iunie 2010 pot fi trimise până la data de 1 noiembrie 2009 inclusiv, la adresa: institut@institut-roumain.org.
Arcadie Suceveanu, autor a peste 20 de volume de poezie, eseuri, cărţi pentru copii, manuale şcolare este al doilea bursier din Republica Moldova care beneficiază în 2009 de o rezidenţă de creaţie a ICR Paris, după artistul plastic Ghenadie Popescu, autorul lucrării Parisul văzut dintr-o roabă, prezentată cu sprijinul ICR în cadrul întîlnirii anuale a performerilor din arta contemporană europeană Frasq /Le Générateur, programată între 3 şi 25 octombrie la Paris.
Detalii despre rezidenţele de creaţie: http://www.icr.ro/bucuresti/burse-si-rezidente/rezidenta-icr-paris.html
sursa: amosnews.ro
| 1 EUR = | 4.3312 RON |
| 1 USD = | 3.1853 RON |
| 1 CHF = | 3.5015 RON |
| 1 JPY = | 4.1550 RON |
| 1 GBP = | 4.9775 RON |
| 1 MDL = | 0.2693 RON |

RON