Reprezentanţi ai sindicatelor din companiile TenarisSilcotub Zalău şi Michelin Romsteel Cord Zalău, afiliaţi la Federaţia Metarom, dar şi alţi metalurgişti din ţară vor picheta astăzi, între orele 12.00-14.00, sediul Guvernului. O acţiune similară va avea loc simultan şi în faţa Palatului Cotroceni.
Sindicaliştii protestează faţă de apatia şi lipsa de preocupare a guvernanţilor vis-a-vis de situaţia economică a ţării, situaţie care se agravează cu fiecare zi.
"Actuala criză afectează dramatic salariaţii din metalurgie: concedieri, închideri de capacităţi de producţie, şomaj, datorii ce nu mai pot fi achitate, săracie şi excluziune socială", a declarat Alexandru Rus, prim-vicepreşedinte al Federaţiei Metarom şi liderul Sindicatului "Metalurgistul" din TenarisSilcotub Zalău.
Protestatarii sunt nemulţumiţi că oficialităţile române nu intervin, aşa cum ar trebui să facă orice stat responsabil, pentru a diminua efectele crizei, pentru a-i sprijini pe cetăţeni şi pentru a împiedica falimentul industrial.
Federaţia Metarom reuneşte peste 80% dintre salariaţii din industria metalurgică (feroasă şi neferoasă) din ţara noastră.
sursa: amosnews.ro
| 1 EUR = | 4.3312 RON |
| 1 USD = | 3.1853 RON |
| 1 CHF = | 3.5015 RON |
| 1 JPY = | 4.1550 RON |
| 1 GBP = | 4.9775 RON |
| 1 MDL = | 0.2693 RON |

RON